duminică, 8 martie 2009

Bastonul de mareşal


Alexandru Averescu ilustrează cu succes celebrul dicton napoleonean: "fiecare soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal". Cine cunoaşte biografia lui– omul care-i uimea pe contemporani prin fragilitatea trupului său, ca şi prin mintea genială – ştie că acela care a devenit la un moment dat nu doar unul dintre cei şapte mareşali ai armatei române, ci şi un excelent prim-ministru şi conducător de partid, îşi propusese să facă mai degrabă o şcoală tehnică, decât una militară. A îmbrăcat tunica militară la vârstă fragedă, la numai 18 ani, în 1877, în timpul Războiului de Independenţă, dar, ne spune colonelul Petru Otu, preşedintele comisiei de istorie militară, "în 1879, a vrut să plece din armată.

Era sergent, dar nu avea nici o altă perspectivă. Un fost superior al lui i-a recomandat să se înscrie la şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu (o şcoală care pregătea subofiţeri). Datorită minţii lui sclipitoare, ajunge dintr-un simplu sergent unul dintre cei mai importanţi strategi militari ai României şi unul dintre fondatori şcolii superioare militare".

In Jurnalul National din 9 martie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu